Hârtie colorată

Cuvinte-amestecate pe hârtia fără de culoare

Şi prinse-n explicaţii cu sute de-nţelesuri,

Adună dintr-o parte viaţă şi din alta soare ,

Le desenează pur şi le adună-n versuri.

Am prins prin ele-n fiecare zi din zilele trecute,

Sentimente calde şi mult prea mărunte,

Dar care împreună alină trupul şi mintea,

Şi-mi dau în fiecare clipă trăită liniştea.

Cuvintele acum le-amestec eu aşa cum vreau,

Şi le-nţelegeţi voi, cum fiecare-n parte

Ar vrea să fie parte la viitoarea zi, şi stau

Să-mi iau puterea şi să mă-ndrept departe.

Prin versuri

 Trăieşti prin cuvinte negre aruncate pe-albe foi,

Şi în fiecare dintre ele, aduc simţiri pe piele. Moi.

Ajunge o secundă să-mi citesc vechile simţiri din noi,

Iar tu eşti aici cu fiecare suflare şi spirit vioi.

Adulmec în minte mirosul tău specific

Tresar când îl simt, şi parcă fizic

Prin gânduri surde şi plăpânde îl ascund,

Şi îl păstrez acolo-n taină, uşor tremurând.

Închid pentru a mia oara ochii şi aştept

Să-mi fie iarăşi dor să-ţi simt suflarea ,

Şi plec spre ziua veselă în care mă deştept 

Să îmi primesc trăirea şi visarea.

Depărtare

S-arunc din mine sentimente reci ca sloiul

Şi să-mi las inima să se-ncălzească,

Prin capul plin de idei ce vin ca roiul,

Să-mi dea dorinţa şi să mă călauzească.

Nu vreau să simt încă odată nedorinţă,

Să stau lângă o piela fără de simţire,

Aş vrea să fac să treacă astăzi neputinţa

Şi să-mi aduc-un gram de fericire.

Lasă-mi un timp să mă aşez cu mine

Şi stai departe; nu vreau acum să simt

Că-mi lasă trupul meu respingere faţă de tine

Şi uit ce vreau, şi ce eu reprezint.

Prin ei

La cuvinte mă pricep puţin,

Le aleg cu grijă şi când vin

Grămadă peste foaia albă,

Le unesc uşor şi le cos pe-o salbă.

Şi cu ele reuşesc să trăiesc,

Să previn un gând nebunesc,

Când mă pun şi împletesc

Fiecare literă pe care o primesc.

Creionez uşor prin ardoarea privită

De simţiri ce mă inundă de viaţa primită

De la cei doi oameni minunaţi şi buni,

Parinţi şi veşnic simplii oameni, de luni şi pâna luni.

Declin

Simţiri de gheaţă cu dureri de foc,

Îmi las speranţa pentru sufletul ars

Să-mi dea puterea Lui, să trec peste tot,

Şi-n fiecare moment să mai fac un pas.

Tăcere, asta mi-a rămas cel mai de preţ,

Puterea simt cum lasă loc de dispreţ

Şi-l închid acolo într-un cufăr fără de lumină

Să-mi lase sufletul curat, să-mi lase putere divină.

Mă pierd în rolul minţii de a creea cuvinte,

Adun cu mine priviri mărunte şi se simte

Cum tristeţea-şi face simţită prezenţa

Şi vreau s-o pierd, vreau să fiu absenţa.

Trăiesc prin el?

 Mă simt sugrumată de tăcere şi fără simţire.

Aud mintea ta cum îmi ceartă inima de lipsa de iubire,

Şi-o las să-mi ţipe-n suflet ca-ntr-o prăpastie , ecoul să-l aud,

După trecute sentimente cu urme reci, ca un şarpe trecând.

Ia-mi greutatea asta de pe suflet!

Arunc-o în cel mai îndepartat loc,

Trăieşte fiecare clipă cu un zâmbet,

Şi vreau şi eu la rându-mi acelaşi foc.

Sufletul lăsat gol, dar plin de visele uitate,

Ar vrea să taie părţi din el, pentru momentele trăite

Cu ardoare şi neştiinţa iubirii lăsate,

Strâns de mâini şi de picioare cu lanţuri încătuşate.

Dragă Ioana

Ai plecat de mult din viaţa mea,

Dar vei ramane adânc in inima

Tristă şi saracă parcă, fără prezenţa ce cândva,

Aducea liniştea mult râvnită de ea.

Tânjesc dupa nopţile pierdute şi pline

De rânjetele noastre înfundate,

Cu drag, mereu eu mă gândesc la tine,

Şi prietenia de pe culmile înalte.

Ai ales alt drum, faţa de mine,

Şi-un mare gol rasună-n sufletul meu trist.

Iţi urez multă dragoste şi împlinire,

Şi Dumnezeu sâ-ţi umple viaţa de „artist”.