Mă simt sugrumată de
tăcere şi fără simţire.
Aud mintea ta cum
îmi ceartă inima de lipsa de iubire,
Şi-o las să-mi ţipe-n
suflet ca-ntr-o prăpastie , ecoul să-l aud,
După trecute
sentimente cu urme reci, ca un şarpe trecând.
Ia-mi greutatea
asta de pe suflet!
Arunc-o în cel mai
îndepartat loc,
Trăieşte fiecare
clipă cu un zâmbet,
Şi vreau şi eu la
rându-mi acelaşi foc.
Sufletul lăsat
gol, dar plin de visele uitate,
Ar vrea să taie părţi
din el, pentru momentele trăite
Cu ardoare şi
neştiinţa iubirii lăsate,
Strâns de mâini şi
de picioare cu lanţuri încătuşate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu