sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Lipseşte EA


Prin locruri gri, adânci ca marea,
Mă las pierdută-n gânduri reci,
Alerg spre vise ce-mi transformă zarea
În mii de fulgi de gheaţă reci.

Alung de lânga mine ura ce o vad
Cum zace-n voi zilnic, şi mă doare.
Încerc s-ascund cum zi de zi cad,
Te-ndepărtez de mine cu ardoare!

Lasă-mi prin simpla ta privire,
Pacea pe care n-o găsesc.
Arată-mi frumoasa iubire ,
Şi-nvţă-mă cum sa iubesc!

Aş vrea să pot s-o fac aşa cum o faci tu!
Cu simplă indiferenţă, cu nimic.
Să am lângă mine viaţa ca desuu,
Să nu simt NIMIC din ce-am simţit.

luni, 3 septembrie 2012

Un început de noapte dintr-o toamnă



Prin nopţi de început de toamnă, un pic cam reci
Dar pline de caldură-n sufletele zeci,
Seci de viaţă parcă în ultimile luni trecute
Şi pierdute-n zile-nfierbântate şi poate prea multe,
Se-aud prin ţipetele picilor care-au uitat să intre-n casă,
Pierduţi , greierii treji, cărora de noapte nu le pasă.

Ai vrea să pierzi un pic din gălăgia asta ce te nelinişteşte,
Şi să ai parte de-un pic de linişte, lângă cine te iubeşte.
Părinte, soţ, soţie, iubit, iubită, sau de ce nu singur?
Uitând de ei, de fiecare nelinişte ce nu vrei s-o înduri.
Ai vrea să pleci din locul ăsta prin mii de alte parţi,
Să-ţi laşi în voie sufletul să intre şi prin alte porţi.

joi, 26 iulie 2012

Viaţă



Ai stat cu urme reci de pete în genunchi ,
Pe-asfaltul fiert de soare-n clolot şi lăsat, mai negru
Ca florile uscate dintr-un buchet ce-a devenit mănunchi
De frunze moarte, care acum e sumbru.

Şi simţi alături mii şi mii de ace care iţi sting lumina
Ce iţi îndruma calea spre lucruri curate.
Şi sapi în smoala cu genunchii, simţi in ei ţărâna,
Pentru a-ţi ridica umilele tălpi de sânge curăţate.

Cum sa nu fie în genunchii tăi adânci şi rupte cicatrici?
Când fiecare drum pe care il alergi, te face să le păşeşti.
Şi cum să nu înveţi din fiecare lucruri mici?
Când ştii că mâine sunt la locul lor când te trezeşti.

duminică, 24 iunie 2012

Emoţie de vară


Aleargă-n mine un fior care-mi topeşte din simţiri,
Îmi încălzeşte fiecare fir de piele cu o respiraţie îngheţată de priviri
Lăsate să curgă din creştet până înspre iarba verde care-mi gâdilă picioarele,
Şi mă apasă cu putere în piept, şi îmi adună toate stările.

Cu setea rece de-a simţi gustul fructului păstrat în pivniţa ascunsă,
Desprins parcă din poveşti cu zâne, în viaţa de emotie pătrunsă,
Îmi dă neliniştea şi grele clipe ce-mi fac respiraţia grea,
Când sulfă cu un zâmbet sincer, îmi face inima să stea.

miercuri, 6 iunie 2012

Domnia sa Marea



Lumina stearpă de departe o zăreşti în noaptea gri ce s-a lăsat
Nu de mult timp, peste nisipul rece de apă călcat.
Iţi lasă un straniu gust, departe de cel dulce-al fericirii,
E mai degraba frică şi strâmtoare în sentimentul trăirii.

Aduce vântul cu el şi cu valurile Domniei sale Marea,
Tandre atingeri de-ţi fac pielea să se strângă,
Şi începi să simţi cum miroase ea, şi sarea,
Până când iţi face fiecare ochi să plângă.

Ea e acolo să iţi aline fiecare gând ce-ţi trece prin minte
Şi să iţi ofere o parte din braţul larg unde te simte
Aşa cum tu o simţi pe ea, cu fiecare fir de piele şi cu gandul.
Şi stai in bratele ei, să îi asculţi încă odata sfatul…

joi, 17 mai 2012

Un colț de răsărit



Crezi în momentul de te face să treci prin moarte?
Crezi în iubirea ce iți omoara cuvinte deșarte?
Crezi că fiecare gând ce-ți trece acum prin minte te-nconjoară?
Crezi în cuvinte aruncate spre tine să te doara?


Am triste sentimente departe de noi acum,
Dar sunt multe ce-mi ingheață sufletul și apoi il transformă în scrum.
Mi-e frică să fac un pas spre noaptea neagră ce-i în fața mea,
Ca nu cumva să cad în gaura neagră ce-I înfiptă-n podea.


La fiecare dulce cuvânt ce vine de la tine,
Într-un colț din noapte se crapă de zi,
Și-alerg să adun mai multe gânduri de bine,
Să-ntorc ziua, ce parcă ieri mi-a dat un frumos răsărit.

joi, 22 martie 2012

Pentru iubire

Atunci când te pleci îngândurat la suferință,
Te sfâșie durerea ce trece-n neființă,
Și speri să uiți cum pune stăpânire pe trăire,
Când tot ce faci in viața, e doar pentru iubire.


Sa lași ușor căldura presărată de iubire,
Sa-ți spele creierul și să creadă în tine,
Cu fiecare clipă ce pleacă dinspre noi,
Mai tare și mai tare, să se transforme-n noi doi.


Avem să cerem unul de la altul tot ce ne dorim,
Să facem din noi doi, mereu un unul plin.
Și-atunci când cerul va fi iar senin,
Să știm să ne citim in ochi, mereu să ne iubim.

miercuri, 29 februarie 2012

Naivitate

De ce nu mai pot fi un copil, ca atunci când
Aveam 5 ani, şi mă jucam sperând
Că va veni o zi în care voi fi mare
Şi voi straluci în soare?


De ce nu pot să uit ce-i aia sensibilitate?
Să simt durerea doar atunci când poate
Mă lovesc mai tare, sau primesc o palma
Pentru o greşeala, de la scumpa mamă.


Aş dori să nu cunosc ce-i aia supărare,
Şi să simt doar o vagă şi neînsemnata durere
A unui copil naiv care ştie să lase în zare,
Fiecare mugur de durere, să-l dea spre uitare.

marți, 14 februarie 2012

Suflet în ger

Frigul ăsta îmi strânge fiecare firicel de piele
Şi îmi apasă gândul, care zbiara cu putere,
Undeva departe de orice sulfare, de orice cuvânt,
Dar mai aproape de mine, şi de tot ceea ce sunt.


Mi-a tăiat privirea şi simt cum alunec spre tine,
Şi vrea să-mi aduca la fiecare gând ce vine
Odată cu lacrima mea, o mică speranţă ,
Şi vrea să mă înece de fiecare dată în ea.


Mormane de fulgi îngheţaţi încearcă să mă pătrundă,
Să-mi ia fiecare simţire şi încet s-o ascundă
Departe de viaţa şi culori mii ce mă cuprind mereu,
Dar nu vreau să le las. În fond, sunt iar eu!

luni, 23 ianuarie 2012

Cărare către zâmbet

Drumul ăsta te împiedică să mergi drept,
îţi împleticeşte fiecare picior ce il atinge,
Şi tragi de tine, lupţi să fii mai inţelept,
Pe o cărare strâmbă, fără a mai plânge.


Ascunde-ţi frica sub privirea dulce,
Şi spală praful ce cu el aduce
Neliniştea şi nesiguranţa ce te trage
Spre gropi, pline de gheaţă ce uşor se sparge.


Distinse mic prieten, cu un mare suflet,
Alungă-ţi frica, şi ascultă cu plăcere
Iubirea sinceră ce iţi lasă un zâmbet,
Dăruit din inimă şi plin de mistere.


Lucruri simple şi semnificative te fac pe tine
Un om cu-n caracter tare, şi un prieten care,
Nu lasă să ii pese doar de sine,
Aduce bucurie, şi face să apară soare.

joi, 19 ianuarie 2012

Distruge zidul !

Discreţia, te face să pari cuminte,
Dar în ochii tăi, se citesc alte dorinţe
Care îmi strigă mie în minte şi m-aleargă,
Şi chiar cred că acum, cumva, chiar o să meargă.


Alergi prin gândurile mele cu frumoase vise,
Aduci adrenalia, cutremure închise
În corpul meu, şi-n fiecare clipă-n care eşti aici,
Ajung să uit c-ar trebui să mai şi pleci.


Şi timpul ăsta petrecut cu-n zâmbet de la tine,
Mă face să mă simt din ce în ce mai bine,
Ascultă-n liniştea de la ora trei, de dimineaţa,
Cum bat inimile noastre, ascunse într-o mare ceaţa.


Exista zidul care trece printre noi,
Dar văd un capăt, şi-acolo mai văd doi,
Un el şi-o ea, care luptând, cu timpul,
Au reuşit să treacă peste, şi să dărâme zidul.

marți, 3 ianuarie 2012

Încă o zi

Ce îmi aduce in fiecare zi fericire?
Un zâmbet minunat aruncat în neștire
Peste fiecare clipa trăita, bună sau rea,
Ce trece in grabă pe lângă mine și ea.


Au trecut ani peste trupul și mintea mea,
Au plecat lacrimi de bucurie,ori de tristețe atunci când durea,
În clipele crude, dar le-am depașit cu fiecare zambet,
Cu fiecare secundă trecută dintr-un moment.


Mâine e o nouă zi cu noi trăiri de moment,
Adun lângă fiecare cuvânt petrecut încet,
Noi vise ce se leagă fir cu fir de trecut,
În fiecare zi e un nou început !