Viaţă

Ai stat cu urme reci de pete în genunchi ,
Pe-asfaltul fiert de soare-n clolot şi lăsat, mai negru
Ca florile uscate dintr-un buchet ce-a devenit mănunchi
De frunze moarte, care acum e sumbru.

Şi simţi alături mii şi mii de ace care iţi sting lumina
Ce iţi îndruma calea spre lucruri curate.
Şi sapi în smoala cu genunchii, simţi in ei ţărâna,
Pentru a-ţi ridica umilele tălpi de sânge curăţate.

Cum sa nu fie în genunchii tăi adânci şi rupte cicatrici?
Când fiecare drum pe care il alergi, te face să le păşeşti.
Şi cum să nu înveţi din fiecare lucruri mici?
Când ştii că mâine sunt la locul lor când te trezeşti.