Au murit cuvintele statornice în capul meu,
mi-au lăsat în loc sfârșitul greu
și o mare neputință ce-și plânge defunctele,
rămase-n urma sorții….
Prin sute, mii de alte litere
Ce croiesc ușor cuvinte de uzură,
Care-și aruncă-n sunet trupurile spre tăiere
Spre folosința lor mai sigură,
Răsare un morman de liniște ce se simte
Prin oasele mele ce se vor smerite.
Adu-mi tu Doamne, lumina puterii tale,
Și umple-mi inima cu viața vie,
Fă-mă să uit de gândruri grele, care agale
Vor să-mi arunce mintea pe alba hârtie.
