miercuri, 29 februarie 2012

Naivitate

De ce nu mai pot fi un copil, ca atunci când
Aveam 5 ani, şi mă jucam sperând
Că va veni o zi în care voi fi mare
Şi voi straluci în soare?


De ce nu pot să uit ce-i aia sensibilitate?
Să simt durerea doar atunci când poate
Mă lovesc mai tare, sau primesc o palma
Pentru o greşeala, de la scumpa mamă.


Aş dori să nu cunosc ce-i aia supărare,
Şi să simt doar o vagă şi neînsemnata durere
A unui copil naiv care ştie să lase în zare,
Fiecare mugur de durere, să-l dea spre uitare.

marți, 14 februarie 2012

Suflet în ger

Frigul ăsta îmi strânge fiecare firicel de piele
Şi îmi apasă gândul, care zbiara cu putere,
Undeva departe de orice sulfare, de orice cuvânt,
Dar mai aproape de mine, şi de tot ceea ce sunt.


Mi-a tăiat privirea şi simt cum alunec spre tine,
Şi vrea să-mi aduca la fiecare gând ce vine
Odată cu lacrima mea, o mică speranţă ,
Şi vrea să mă înece de fiecare dată în ea.


Mormane de fulgi îngheţaţi încearcă să mă pătrundă,
Să-mi ia fiecare simţire şi încet s-o ascundă
Departe de viaţa şi culori mii ce mă cuprind mereu,
Dar nu vreau să le las. În fond, sunt iar eu!

luni, 23 ianuarie 2012

Cărare către zâmbet

Drumul ăsta te împiedică să mergi drept,
îţi împleticeşte fiecare picior ce il atinge,
Şi tragi de tine, lupţi să fii mai inţelept,
Pe o cărare strâmbă, fără a mai plânge.


Ascunde-ţi frica sub privirea dulce,
Şi spală praful ce cu el aduce
Neliniştea şi nesiguranţa ce te trage
Spre gropi, pline de gheaţă ce uşor se sparge.


Distinse mic prieten, cu un mare suflet,
Alungă-ţi frica, şi ascultă cu plăcere
Iubirea sinceră ce iţi lasă un zâmbet,
Dăruit din inimă şi plin de mistere.


Lucruri simple şi semnificative te fac pe tine
Un om cu-n caracter tare, şi un prieten care,
Nu lasă să ii pese doar de sine,
Aduce bucurie, şi face să apară soare.

joi, 19 ianuarie 2012

Distruge zidul !

Discreţia, te face să pari cuminte,
Dar în ochii tăi, se citesc alte dorinţe
Care îmi strigă mie în minte şi m-aleargă,
Şi chiar cred că acum, cumva, chiar o să meargă.


Alergi prin gândurile mele cu frumoase vise,
Aduci adrenalia, cutremure închise
În corpul meu, şi-n fiecare clipă-n care eşti aici,
Ajung să uit c-ar trebui să mai şi pleci.


Şi timpul ăsta petrecut cu-n zâmbet de la tine,
Mă face să mă simt din ce în ce mai bine,
Ascultă-n liniştea de la ora trei, de dimineaţa,
Cum bat inimile noastre, ascunse într-o mare ceaţa.


Exista zidul care trece printre noi,
Dar văd un capăt, şi-acolo mai văd doi,
Un el şi-o ea, care luptând, cu timpul,
Au reuşit să treacă peste, şi să dărâme zidul.

marți, 3 ianuarie 2012

Încă o zi

Ce îmi aduce in fiecare zi fericire?
Un zâmbet minunat aruncat în neștire
Peste fiecare clipa trăita, bună sau rea,
Ce trece in grabă pe lângă mine și ea.


Au trecut ani peste trupul și mintea mea,
Au plecat lacrimi de bucurie,ori de tristețe atunci când durea,
În clipele crude, dar le-am depașit cu fiecare zambet,
Cu fiecare secundă trecută dintr-un moment.


Mâine e o nouă zi cu noi trăiri de moment,
Adun lângă fiecare cuvânt petrecut încet,
Noi vise ce se leagă fir cu fir de trecut,
În fiecare zi e un nou început !

luni, 19 decembrie 2011

Început de iarnă

În partea asta tristă de oraș în care alergăm,
Picături înghețate își fac prezența, iar noi alunecăm
Pe-asfaltul murdar de praf și de stropii de ploaie,
Și încercăm să facem fața vântului ce ne despoaie.

Cu fiecare lacrimă ce din nori se scurge,
Îmi las ochii purtați pe șiroiul ce se prelinge
Pe geam cu disperarea de-a ajunge cât mai jos,
Și-n câteva momente îngheața plin de steluțe. Ce frumos!

Și pomii plini de chiciura și fără frunze verzi ,
Și nici măcar acelea colorate în maro de toamnă ,
Tremură-n vântul rece, și te lasă ușor să cazi
În melancolia gri, din visul de iarnă.

luni, 5 decembrie 2011

Iarna în Vamă


Mi-e dor de mare!

Aș vrea să fie cald și mult, mult soare

Care să încălzească pielea-mi ce ușor atinge

Nisipul rece, udat de mare ce prin valuri plânge.


Haide cu mine către Vama noastră dragă !

Chiar de-i pustie-acum, hai s-o umplem în iarnă

Cu trupuri fierbinti, si s-o-ncălzim cu zâmbetele noastre!

Și s-alungăm privirile reci și nefaste.


Putem să facem focuri mari de tabără,

S-aducem valurile să ne cânte alături de-o chitară,

Și să alergăm pe plajă cu haine groase, cu fular la gât

Să ne suim în barcă, să fim în Vamă, doar atât.