marți, 19 februarie 2013

Suflet naiv




Cu fiecare gand ce pleacă , se aşterne liniştea,
Îmi simt mâinile-amorţite şi ajung lângă inima ta,
Prin mişcări mărunte, pierdute pe corpul tău,
Alung frica ce vrea să-mi arunce trupul in Rău.

Eşti lângă mine prin fiinţa ta simplă şi blândă,
Mi-ai dat putere să scap de osândă.
Am dărâmat zidul imens ce ma oprea să vin la tine,
Şi am creeat o lume nouă, plină de iubire.

M-ai prins de mână şi mi-ai dat putere,
Ai vindecat trupul pierdut, plin de durere,
Şi ai facut cu paşi mici, timizi şi plini,
Un suflet să viseze, ai reusit să îl alini.

Parte din mine, fiinţa mică!


Ai adus un soi de fericire negăsită,
Ai creeat un vis frumos şi-ai stins tristeţea.
Cu fiecare zi, mi-ai dat atenţia primită
Din toate sentimentele trăite; ai adus frumuseţea.

Chiar de-a fost scurtaăvizita ta, iţi mulţumesc!
Şi de-am greşit ceva, să ştii că te iubesc!
Îmi cer iertare pentru că n-am fost un TOT...
Tu, o să fii in gândul meu cât eu trăiesc! Aşa socot!

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Lipseşte EA


Prin locruri gri, adânci ca marea,
Mă las pierdută-n gânduri reci,
Alerg spre vise ce-mi transformă zarea
În mii de fulgi de gheaţă reci.

Alung de lânga mine ura ce o vad
Cum zace-n voi zilnic, şi mă doare.
Încerc s-ascund cum zi de zi cad,
Te-ndepărtez de mine cu ardoare!

Lasă-mi prin simpla ta privire,
Pacea pe care n-o găsesc.
Arată-mi frumoasa iubire ,
Şi-nvţă-mă cum sa iubesc!

Aş vrea să pot s-o fac aşa cum o faci tu!
Cu simplă indiferenţă, cu nimic.
Să am lângă mine viaţa ca desuu,
Să nu simt NIMIC din ce-am simţit.

luni, 3 septembrie 2012

Un început de noapte dintr-o toamnă



Prin nopţi de început de toamnă, un pic cam reci
Dar pline de caldură-n sufletele zeci,
Seci de viaţă parcă în ultimile luni trecute
Şi pierdute-n zile-nfierbântate şi poate prea multe,
Se-aud prin ţipetele picilor care-au uitat să intre-n casă,
Pierduţi , greierii treji, cărora de noapte nu le pasă.

Ai vrea să pierzi un pic din gălăgia asta ce te nelinişteşte,
Şi să ai parte de-un pic de linişte, lângă cine te iubeşte.
Părinte, soţ, soţie, iubit, iubită, sau de ce nu singur?
Uitând de ei, de fiecare nelinişte ce nu vrei s-o înduri.
Ai vrea să pleci din locul ăsta prin mii de alte parţi,
Să-ţi laşi în voie sufletul să intre şi prin alte porţi.

joi, 26 iulie 2012

Viaţă



Ai stat cu urme reci de pete în genunchi ,
Pe-asfaltul fiert de soare-n clolot şi lăsat, mai negru
Ca florile uscate dintr-un buchet ce-a devenit mănunchi
De frunze moarte, care acum e sumbru.

Şi simţi alături mii şi mii de ace care iţi sting lumina
Ce iţi îndruma calea spre lucruri curate.
Şi sapi în smoala cu genunchii, simţi in ei ţărâna,
Pentru a-ţi ridica umilele tălpi de sânge curăţate.

Cum sa nu fie în genunchii tăi adânci şi rupte cicatrici?
Când fiecare drum pe care il alergi, te face să le păşeşti.
Şi cum să nu înveţi din fiecare lucruri mici?
Când ştii că mâine sunt la locul lor când te trezeşti.

duminică, 24 iunie 2012

Emoţie de vară


Aleargă-n mine un fior care-mi topeşte din simţiri,
Îmi încălzeşte fiecare fir de piele cu o respiraţie îngheţată de priviri
Lăsate să curgă din creştet până înspre iarba verde care-mi gâdilă picioarele,
Şi mă apasă cu putere în piept, şi îmi adună toate stările.

Cu setea rece de-a simţi gustul fructului păstrat în pivniţa ascunsă,
Desprins parcă din poveşti cu zâne, în viaţa de emotie pătrunsă,
Îmi dă neliniştea şi grele clipe ce-mi fac respiraţia grea,
Când sulfă cu un zâmbet sincer, îmi face inima să stea.

miercuri, 6 iunie 2012

Domnia sa Marea



Lumina stearpă de departe o zăreşti în noaptea gri ce s-a lăsat
Nu de mult timp, peste nisipul rece de apă călcat.
Iţi lasă un straniu gust, departe de cel dulce-al fericirii,
E mai degraba frică şi strâmtoare în sentimentul trăirii.

Aduce vântul cu el şi cu valurile Domniei sale Marea,
Tandre atingeri de-ţi fac pielea să se strângă,
Şi începi să simţi cum miroase ea, şi sarea,
Până când iţi face fiecare ochi să plângă.

Ea e acolo să iţi aline fiecare gând ce-ţi trece prin minte
Şi să iţi ofere o parte din braţul larg unde te simte
Aşa cum tu o simţi pe ea, cu fiecare fir de piele şi cu gandul.
Şi stai in bratele ei, să îi asculţi încă odata sfatul…